De multe ori în activitatea noastră am fost întrebați care sunt posibilitățile legale ale unei persoane care a fost jignită în public sau despre care se spun lucruri ce-i aduc atingere reputației și onoarei de a obține despăgubiri pentru daunele morale care i s-au cauzat.

Fără a aduce ceva inedit acestui subiect, iată câteva idei pe care ne-am gândit că ar fi bine să le cunoașteți în cazul în care vă veți confrunta cu o asemenea situație.

În Vechiul Cod Penal, la articolele 205 și 206 erau incriminate astfel de fapte sub denumirea de insultă și calomnie, avănd următorul conținut:

- Art. 205 „Atingerea adusă onoarei ori reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocură, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.”

- Art. 206 “Afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară ori dispreţului public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.”

Prin art. 1 punctul 56 din Legea nr. 278/2006 pentru modificarea și completarea codului penal aceste infracțiuni au fost abrogate, astfel că insulta și calomnia nu mai sunt infracțiuni. Așadar, aceste fapte nemaifiind pedepsite de legea penală, ce e de facut? Dacă ați fost insultat sau calomniat, veti putea să vă adresați unei instanțe civile pentru a atrage răspunderea persoanei care v-a creat un prejudiciu adus onoarei, demnității sau reputației dumneavoastră.

În intentarea unui astfel de proces vă veti putea folosi de următoarele prevederi legale:

- Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, care la art. 2, punctul 1 prevede că: „ Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte ... (1)săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice. ” Important: trebuie să puteți dovedi ceea ce susțineți. Indicat ar fi să aveți martori. De asemenea, ajutorul provenit de la o persoana cu pregătire și experiență în domeniu v-ar putea maximiza șansele de câștig.

- Noul Cod Civil prevede la art. 252 ocrotirea personalității umane, astfel: “Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică ”.

- Art. 1349 din Noul Cod Civil prevede că: “Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.”

- Art. 1357 și următoarele din Noul Cod Civil prevăd condițiile răspunderii delictuale pentru fapta proprie, criteriile particulare de apreciere a vinovăției, precum și repararea prejudiciului suferit.

Important: trebuie să observați dacă sunt îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, adică: a) existența prejudiciului; b) existența faptei ilicite; c) existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu; d) existența vinovăției.

De asemenea, vă puteți folosi de prevederile Constituției României referitoare la libertatea de exprimare, care, la art. 30, alin. 6 prevede că: “Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.” Mai mult, Noul Cod Civil prevede la art. 253 care sunt mijloacele de apărare a drepturilor nepatrimoniale.

Prin urmare, dacă ați fost insultat sau calomniat și puteți dovedi acest lucru, aveți dreptul de a solicita instanței civile repararea prejudiciului ce v-a fost adus, prin acordarea de daune morale. Daunele morale sunt despăgubiri care se stabilesc de către instanța de judecată, prin aprecierea în raport cu consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Tolstoy contra Regatului Unit că: “despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.”

De asemenea, foarte important de avut în vedere este și faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie irevocabilă a statuat faptul că rețeaua de socializare Facebook are caracter public și, prin urmare, postările jignitoare sau calomnioase pot fi sancționate.

În speranța că v-am adus unele lămuriri referitoare la posibilitățile legale de a trage la răspundere o persoană care v-a insultat sau calomniat, vă stăm la dispoziție pentru informații suplimentare.

Uniunea Europeană prin instituțiile sale, Consiliul, Parlamentul și Comisia, este preocupată în permanență să asigure o piață unică de care să beneficieze toți cetățenii europeni. În domeniul juridic, au existat și există preocupări permanente pentru crearea unor mecanisme și proceduri simplificate care să ușureze viața cetățeanului european în spațiul european.

O astfel de inițiativă este reprezentată de Regulamentul nr. 861/2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă care a fost elaborat ca urmare a dorinței Uniunii Europene de a dezvolta o cooperare judiciară în materie civilă cu incidență transfrontalieră, care să fie în conformitate cu obiectivul stabilit prin art. 3 alin. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană care prevede că ,, Uniunea oferă cetățenilor săi un spațiu de libertate, securitate și justiție, fără frontiere interne, în interiorul căruia este asigurată libera circulație a persoanelor.’’ Această procedură a fost adoptată la 11 iulie 2007, fiind aplicabilă în toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepția Danemarcei, începând cu data de 01.01.2009.

Prin acest regulament, s-a urmărit îmbunătățirea accesului la justiție al persoanelor fizice, în special al consumatorilor, precum și al persoanelor juridice, cu precădere IMM-uri, prin simplificarea și accelerarea soluționării litigiilor transfrontaliere privind cererile cu valoare redusă și prin reducerea costurilor unor astfel de litigii. Cu toate acestea, în practică, nu s-au obținut rezultate previzionate, efectele înregistrate ca urmare a implementării acestui regulament în statele membre UE, inclusiv în România, fiind destul de modeste, stabilindu-se, în acest context, necesitatea revizuirii acestor prevederi legale. Principalele impedimente identificate la nivelul statelor membre UE, care au dus la o arie restrânsă de aplicabilitate a procedurii cererilor cu valoare redusă constau, în principal, pe de o parte în pragul valoric foarte mic al cererilor ce pot fi introduse în temeiul acestei proceduri alternative, respectiv de 2.000 euro atât pentru persoanele fizice cât și pentru persoanele juridice, care făcea ca incidența să fie foarte redusă, iar pe de altă parte în cuantumul ridicat al taxelor judiciare de timbru. Totodată, urmare a sondajelor efectuate la nivelul statelor membre, s-a stabilit că procedura este puțin cunoscută de cetățenii europeni (75% dintre respondenți au declarat că nu au cunoștință de acest regulament, iar 19% au declarat că au cunoștințe vagi și ambigue), iar cei 3% din respondenți care au declarat că au cunoștință de aceste norme legale și au apelat la procedura, au considerat-o ca fiind greoaie, costisitoare și lungă.

Mai mult, s-a constatat că nici instanțele de judecată din unele state membre UE nu sunt familiarizate cu această procedură, neputând furniza informații celor interesați cu privire la cererile cu valoare redusă și implicit, nici asistență în vederea completării formularelor de cerere, care, în cele mai multe cazuri, nu sunt puse la dispoziția justițiabililor. Nu în ultimul rând, la nivelul IMM-urile, s-a identificat o reticență față de procedura cererilor cu valoare redusă generată în principal, de pragul valoric scăzut, doar 20 % din cererile IMM-urilor încadrându-se sub 2.000 euro, precum și de taxele judiciare de timbru a căror valoare a fost considerată de 47% din IMM-uri ca fiind disproporționată față de valoarea creanțelor care se doresc a fi recuperate prin această procedură.

În ceea ce privește România, la fel ca și în celelalte state membre UE, prevederile legale cu privire la procedura europeană a cererilor cu valoare redusă nu sunt cunoscute la scară largă. La acest fapt, se mai adaugă și disponibilitatea destul de restrânsă a cetățenilor români de a achiziționa bunuri și servicii din alt stat membru al Uniunii (conform rezultatelor Eurobarometrului publicat în aprilie 2013, la data efectuării sondajelor (2012-2013), doar 16% din cetățenii români erau dispuși să efectueze astfel de achiziții transfrontaliere). Se poate astfel concluziona că, deși s-a dorit a fi un instrument juridic eficient, Regulamentul nr. 861/2007, în forma în care a fost aplicabil începând cu data de 01.01.2009, s-a dovedit a avea destul de multe carențe. Cu toate acestea, s-a stabilit că ținând cont de dinamica operațiunilor comerciale transfrontaliere precum și de frecvența comerțului electronic transfrontalier, înregistrate în ultimii anii, este nevoie de elaborarea unor modificări ale acestui regulament, menite să îmbunătățească procedura cererilor cu valoare redusă și să maximizeze efectele pozitive previzionate a fi obținute.

Revenind la România, conform rezultatelor sondajului anterior menționat, 46% din cetățenii români erau dispuși să intenteze o acțiune împotriva debitorului chiar dacă creanța care făcea obiectul litigiului era de sub 2.000 euro. Prin urmare, considerăm că cetățenii români, dacă ar fi informați în mod corect și complet cu privire la procedura europeană a cererilor cu valoare redusă, ar recurge la prevederile acestui regulament. Nu lipsit de relevanță, ar putea fi și faptul că odată cu intrarea în vigoare a Noului cod de procedură civilă, a fost reglementată procedura cererilor cu valoare redusă, prevăzută de art. 1026-1033, aplicabilă litigiilor de până la 10.000 lei, fără element de extraneitate. Cunoscând această procedură existentă la nivel național, atât persoanele fizice și juridice cât și persoanele care activează în domeniul juridic, ar putea deveni mult mai familiarizați și deschiși și către folosirea unei astfel de proceduri, dar la nivel european, în cazul litigiilor transfrontaliere.

Având în vedere toate aspectele expuse, Comisia Europeană a elaborat o serie de elemente în vederea revizuirii Regulamentului nr. 861/2007, respectiv s-a propus: extinderea domeniului de aplicare al regulamentului la cereri transfrontaliere cu o valoare de maximum 10.000 euro, redefinirea cauzelor cu caracter transfrontalier, utilizarea pe scară largă a mijloacelor electronice de comunicare, inclusiv pentru notificarea sau comunicarea anumitor acte, impunerea obligației ca instanțele să utilizeze videoconferința, teleconferința și alte mijloace de comunicare la distanță pentru desfășurarea audierilor și administrarea probelor, fixarea unei limite maxime a taxelor judiciare aferente procedurii, stabilirea obligației ca statele membre să instituie mijloace de plată la distanță a taxelor judiciare, respectiv impunerea obligației ca statele membre să transmită informații privind taxele judiciare, metodele de plată a acestora și disponibilitatea asistenței pentru completarea formularelor.

Această propunere de modificare a regulamentului, conform normelor care reglementează procedura legislativă ordinară de la nivelul Uniunii Europene, a fost trimisă Parlamentului European pentru prima lectură. La nivelul Parlamentului European, propunerea Comisiei a fost primită cu deschidere, un prim schimb de opinii având loc în data de 11.02.2014, fiind stabilit ca termen limită de depunere a amendamentelor data de 27.11.2014, votul final fiind dat în data de 16.04.2015.

Unele elemente juridice propuse spre a fi revizuite au generat numeroase dispute la nivelul Parlamentului European, o prima dezbatere având loc în ceea ce privește pragul valoric al cererilor cu valoare redusă.

Dacă în principal Comisia Europeană a propus majorarea acestuia la valoarea de 10.000 euro, varianta finală aprobată de Parlamentul European la prima lectură prevede ,,splitarea´´ pragului valoric la suma de sub 5.000 euro în cazul cererilor cu valoare redusă formulate de persoane fizice, respectiv de până la 10.000 euro pentru persoanele juridice.

Varianta adoptată de Parlamentul European este rezultatul numeroaselor presiuni efectuate de reprezentanțele unor statele membre UE precum și de europarlamentarii acestora care au considerat că stabilirea unui prag valoric uniform la 10.000 euro ar reprezenta chiar un atac la suveranitate. În acest sens, spre exemplu, reprezentanți ai Germaniei au solicitat reducerea pragului valoric al cererilor cu valoare redusă sub 5.000 euro în cazul persoanelor fizice, avându-se în vedere că normele de procedură civilă aplicabile la nivel național prevăd obligativitatea asistenței juridice prin avocat în cazul cererilor cu valoare egală sau peste suma de 5.000 euro. Odată cu trimiterea regulamentului modificat de către Parlamentul European către Consiliu, acesta din urmă a solicitat modificarea pragului valoric al cererilor cu valori reduse la suma de 4.000 euro fără a exista vreo distincție între persoanele fizice și cele juridice, motivându-se din partea acestuia că este nevoie de o aplicare în trepte, iar după o perioadă în care se va verifica aplicabilitatea acestei proceduri să se mărească acest prag. În momentul de față, această modificare se află în așa numita procedură a trialogului (dezbateri între Comisie, Consiliu, Parlament), fiind interesant a se urmări varianta care va fi adoptată în final.

Considerăm că, în cazul persoanelor juridice, în special al IMM-urilor, doar creșterea valorii pragului la 10.000 euro ar îmbunătăți accesul la un remediu juridic efectiv și rentabil pentru litigiile transfrontaliere cum se dorește a fi procedura cererilor cu valoare redusă revizuită.

Mai mult, creșterea accesului la justiție ca rezultat al acordării posibilității IMM-urilor de a folosi procedura cererilor cu valoare redusă și la creanțe cu o valoare mai mare de 2.000 euro, ar consolida încrederea în tranzacțiile transfrontaliere și ar contribui la o utilizare sporită, la cel mai înalt grad a oportunităților oferite de piața internă. Or, acest lucru nu va fi realizabil, sau cel puțin nu va avea rezultatele scontate dacă pragul valoric va fi stabilit la 4.000 euro.

Un alt aspect intens disputat a fost propunerea de amendare a art. 2 alin. 3 lit. f din Regulamentul nr. 861/2007, care prevede eliminarea dreptului muncii din aria domeniilor exceptate de la aplicarea normelor care reglementează procedura cererilor cu valoare redusă. Practic, prin acest amendament s-a urmărit includerea litigiilor de dreptul muncii care au ca obiect drepturi salariale în domeniul de aplicare a Regulamentului nr. 861/2007.

Amendamentul a fost gândit pentru a veni în sprijinul cetățenilor statelor membre care înregistrează un procent major al populației plecate în alt stat membru UE pentru a desfășura o activitate salarizată în baza unui contract individual de muncă. Mai precis, s-a urmărit protejarea cetățeanului UE plecat în alt stat membru decât statul de proveniență, care, deși a prestat munca conform contractului individual de muncă, nu este plătit de angajator.

Acest amendament a fost susținut de aproape toate statele furnizoare de forță de muncă în Uniunea Europeană și a căror cetățeni s-au confruntat cu astfel de probleme, însă unele state beneficiare ale acestei forțe de muncă au manifestat o opoziție destul de puternică la această inițiativă, argumentând că în speța este aplicabil Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (Bruxelles I), regulament de altfel abrogat prin Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, regulament aplicabil din data de 10 ianuarie 2015.

Mai mult decât atât, o scurtă analiză a prevederilor art. 20-23 din Regulamentul nr. 1215/2012 (articole care păstrează textul prevăzut de Bruxelles I) prin care se stabilește competența în materia contractelor individuale de muncă, denotă faptul că angajatul nu are posibilitatea de a reveni în statul de proveniență și de a formula acțiune în fața instanțelor judecătorești naționale împotriva angajatorului pentru recuperarea drepturilor salariale.

În conformitate cu dispozițiile art. 21 din regulamentul anterior menționat, angajatul are posibilitatea de a introduce acțiunea doar înaintea instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia angajatorul își are domiciliul, sau în alt stat membru, fie înaintea instanţelor de la locul în care sau din care angajatul îşi desfăşoară în mod obişnuit activitatea sau înaintea instanţelor din ultimul loc în care acesta şi-a desfăşurat activitatea; fie dacă angajatul nu îşi desfăşoară sau nu şi-a desfăşurat în mod obişnuit activitatea pe teritoriul aceleiaşi ţări, înaintea instanţelor de la locul unde este sau a fost situată întreprinderea care l-a angajat pe acesta. Mai mult, în contextul prezentat anterior se poate vorbi și de o încălcare a accesului liber la justiție a angajatului raportat la faptul că în situațiile reglementate de Regulamentul nr. 1215/2012, acesta este nevoit să suporte unele costuri financiare ridicate generate de transportul și cazarea în alt stat decât cel de proveniență în vederea înregistrării și prezentării în fața instanțelor de judecată la termenele de judecată stabilite pentru soluționarea acțiunii prin care se solicită obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale cuvenite, precum și de angajarea unui avocat străin care să cunoască dispozițiile legale aplicabile în statul în care se va formula acțiunea.

Dreptul la acces în justiție este expres reglementat prin art. 10 din Declarația universală a drepturilor omului și prin art. 14 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, iar la nivel național este prevăzut de art. 21 din Constituția României.

Totodată, acesta decurge și din prevederile art. 6, para.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului care consacră dreptul la un proces echitabil. Chiar dacă la o primă vedere textul de lege indicat pare a consacra doar garanții de natură procedurală precum judecarea cauzei în mod public și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială etc., în hotărârea Golder contra Marea Britanie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că art. 6 nu se limitează doar la recunoaşterea acestui drept în privinţa proceselor aflate în curs de judecare, ci instituie un drept material efectiv, şi anume, acela de acces la o instanţă (paragraful 36 din Hotărâre).

Per ansamblu, dreptul la acces liber în justiție este un drept fundamental care în doctrina dreptului european este înțeles ca un drept de acces concret și efectiv, care presupune ca justițiabilul ,,să beneficieze de o posibilitate clară și concretă de a contesta atingerea adusă drepturilor sale’’.

Revenind la situația prezentată anterior, pentru a stabili dacă angajatul, a avut posibilitatea clară și concretă de a contesta atingerea adusă drepturilor sale, considerăm a fi necesară atât analiza facilităților de drept cât și a facilităților de fapt de care a dispus angajatul.

În urma acestei analizei, este foarte probabil să se stabilească că angajatul nu a avut posibilitatea concretă și reală de a face vreun demers împotriva angajatorului de rea-credință din motive financiare. În acest context, aflat în imposibilitatea concretă de sesizare a unei instanțe, angajatului i-a fost încălcat dreptul de acces la justiție.

Mai mult, se poate ajunge și la concluzia că angajatului i-a fost afectat și dreptul la apărare, întrucât nu a avut posibilitatea de a-și valorifica pretențiile împotriva angajatorului său, în cadrul unui proces, care nu va putea avea loc. În considerarea tuturor aspectelor menționate anterior, suntem de părere că în cazul adoptării amendamentului care prevede excluderea dreptului muncii din domeniile exceptate de la aplicarea normelor Regulamentului nr. 861/2007, angajatul va avea la îndemână un instrument de recuperare a drepturilor salariale cuvenite, facil, eficient, care nu generează costuri suplimentare raportat la faptul că angajatul va putea formula acțiunea împotriva angajatorului său în fața instanțelor sale naționale, evitându-se astfel generarea altor costuri decât cele obligatorii precum taxa judiciară de timbru.

În acest context, considerăm acest amendament ca fiind o propunere extrem de favorabilă angajaților și necesară pentru asigurarea mobilității persoanelor și creșterea încrederii în piața unică, care dacă va fi adoptată va avea un impact major pozitiv în ceea ce privește respectarea drepturilor angajaților precum și diminuarea situațiilor în care angajatorii preferă să intre în zona ilegalității prin încurajarea muncii la negru, și, în unele cazuri destul de des întâlnite în practică, refuză plata drepturilor salariale.

Din păcate, așa cum am arătat și mai sus există o oarecare reticență la nivelul Consiliului, fără a fi prezentate argumente solide în temeiul cărora s-ar putea justifica exceptarea dreptului muncii de la sfera de aplicare a normelor privind cererile cu valoare redusă. De menționat că din partea Comisiei s-a manifestat disponibilitate în vederea extinderii domeniului de aplicare.

Revenind la propunerile instituțiilor europene, având în vedere și aspectele anterior menționate referitoare la accesul liber la justiție, un alt aspect interesant are în vedere taxele judiciare de timbru percepute în cazul formulării unei cereri cu valoare redusă.

Și aici, fiecare dintre cele trei instituții implicate în procesul legislativ au avut poziții diferite. Astfel, Consiliul s-a limitat în a preciza în considerentele care fac parte din Regulamentul nr. 861/2007, mai precis în considerentul 13 și 13 a că Potențialele costuri ale litigiilor pot juca un rol în decizia reclamantului de a lua în considerare formularea unei acțiuni în instanță. Printre alte costuri, cheltuielile de judecată ar putea descuraja reclamanții să formuleze acțiune în justiție (...). În scopul de a asigura accesul la justiție pentru cererile cu valoare redusă transfrontaliere, taxa judiciară perceputa într-un stat membru pentru o procedură europeană a cererilor cu valoare redusă nu trebuie să fie disproporționată (...) și nu ar trebui să fie mai mare decât taxa judiciară perceputa pentru procedurile naționale judiciare simplificate în statul membru respectiv. Acest lucru ar trebui, totuși, să nu aducă nicio limitare posibilității de a percepe, în aceleași condiții, o taxă separată pentru orice cale de atac formulată împotriva unei hotărâri pronunțate în cadrul procedurii europene a cererilor cu valoare redusă.

Pe de cealaltă parte, Comisia a propus ca taxa judiciară percepută pentru o procedură europeană cu privire la cererile cu valoare redusă să nu depășească 10 % din valoarea cererii, fără să se ia în considerare dobânzile, cheltuielile și alte costuri. Dacă statele membre impun o taxă judiciară minimă pentru o procedură europeană cu privire la cererile cu valoare redusă, această taxă nu poate depăși 35 EUR la momentul primirii formularului de cerere de către instanța competentă.

Și de această dată, propunerea cea mai avantajoasă pentru cetățenii europeni a venit din partea Parlamentului European care a propus perceperea unei taxe judiciare de maxim 5% din valoare cererii precum și stabilirea unui prag minim de venit, care va fi stabilit de fiecare stat membru, sub care o parte implicată nu poate fi obligată să plătească taxe judiciare.

Se va vedea care va fi varianta adoptată, deși din nou se fac presiuni din partea unor state membre împotriva diminuării taxelor judiciare de timbru, motivarea acestora fiind că perceperea unor taxe judiciare de timbru mai mici ar duce la pierderea unor venituri aduse bugetelor statelor.

Nu în ultimul rând, amintim și de propunerile cu privire la reglementarea procedurii cererilor cu valoare redusă ca fiind o procedură eminamente în formă scrisă, fiind totodată încurajată notificarea și comunicarea documentelor pe cale electronică, precum și utilizarea videoconferinței, a teleconferinței și a altor mijloace de comunicare la distanță pentru desfășurarea audierilor și administrarea probelor. Astfel, se urmărește creșterea numărului statelor membre UE care să instituie notificarea sau comunicarea pe cale electronică tocmai pentru a se simplifica procedura cererilor cu valoare redusă, pentru a se face economie de timp, și bineînțeles, pentru a se reduce costurile. Mai mult, prin art. 8 din regulament se va institui în sarcina instanțelor statelor membre obligația de a utiliza videoconferința, teleconferința și alte mijloace de comunicare la distanță pentru desfășurarea audierilor, care oricum în viitoarea reglementare au caracter excepțional (a se vedea art. 5 și art. 9 pct. 2), precum și pentru administrarea probelor, în general. Urmare a acestei modificări, statelor membre li se va solicita să doteze instanțele cu mijloacele tehnologice de comunicare adecvate, în cazul în care astfel de mijloace nu au fost deja instalate.

Tot în sarcina statelor membre, prin art. 11, astfel cum se propune a fi modificat, se stabilește obligația acestora de a se asigura că părțile implicate pot primi asistență practică atât în completarea formularelor cât și cu privire la informații generale referitoare la domeniul de aplicare al Procedurii cererilor cu valoare redusă, precum și informații generale cu privire la instanțele sau tribunale din statul membru în cauză competente să ia o hotărâre în Procedura cererilor cu valoare redusă. Mai mult, statele membre trebuie să se asigură că informațiile referitoare la autoritățile sau organizațiile competente de a acorda asistență sunt disponibile pe suport de hârtie, la toate instanțele în care procedura europeană a cererilor cu valoare redusă poate fi începută, cât și în format electronic, fiind accesibile pe site-uri naționale relevante.

Per ansamblu, aceste propuneri de modificare sunt binevenite, și am putea spune că indiferent de forma în care vor trece de discuțiile dintre Comisie, Consiliu și Parlament, este important că s-a făcut un pas înainte în vederea simplificării acestei proceduri, astfel, contribuind la îmbunătățirea eficienței justiției în Uniunea Europeană precum și la o însănătoșire a mediului economic dat fiind faptul că mai ales pentru IMM-uri, procedura europeană a cererilor cu valoarea redusă poate deveni un instrument facil, folosit pe o scară mai largă, prin intermediul cărora se va asigura soluționarea cererilor într-un termen scurt și cu costuri reduse.

Totodată, creșterea pragului valoric va duce la transformarea procedurii cererilor cu valoare redusă într-un instrument eficient și de igienizare a schimburilor comerciale deoarece prea puțini vor mai fi tentați să încalce obligațiile contractuale știind că există la îndemâna creditorului o procedură eficientă, suplă și rapidă care poate fi folosită și în cazul cererilor cu valoare de peste 2.000 euro. Nu lipsit de relevanță ar fi poate, prevederea în mod expres în contractele comerciale transfrontaliere, a aplicabilității prezentei proceduri în caz de litigiu.

Mai mult, considerăm că și eventuala extindere a domeniului de aplicare în materia dreptului muncii ar avea o serie de efecte pozitive. Practic, cetățeanul european care își va desfășura activitatea într-un alt stat membru al UE decât cel de origine va fi interesat să lucreze în baza unui contract de muncă, chiar dacă munca sa va fi remunerată mai slab, în condițiile în care va putea folosi acest contract în țara de origine în cazul încălcării lui. Evaziunea fiscală va fi de asemenea eliminată, prin adoptarea acestor modificări la regulament deoarece angajatorul va fi interesat ca sumele plătite angajatului să fie acordate într-un mod transparent astfel încât să se poată face oricând dovada acestui lucru.

Nu mai puțin adevărat este că eficiența acestor modificări depinde de sistemele judiciare naționale precum și de alocarea unor fonduri în vederea dotării instanțelor de judecată cu mijloacele tehnologice necesare.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene publicat în data de 16 aprilie 2015, hotărârea pronunțată în cauza C-388/13 UPC Magyarország privind practici comerciale neloiale, informație eronată, furnizată de o întreprindere de telecomunicații unui abonat, care a generat costuri suplimentare pentru acesta. Mai exact, Camera întâi a Curții a stipulat că:

1) Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori și de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE și 2002/65/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului („Directiva privind practicile comerciale neloiale”) trebuie interpretată în sensul că comunicarea, de către un comerciant către un consumator, a unei informații eronate precum cea în discuție în litigiul principal trebuie calificată drept „practică comercială înșelătoare” în sensul acestei directive, în pofida faptului că această comunicare nu a privit decât un singur consumator.

2) Directiva 2005/29 trebuie interpretată în sensul că, în cazul în care o practică comercială întrunește toate criteriile enunțate la articolul 6 alineatul (1) din această directivă pentru a fi calificată drept practică înșelătoare față de consumator, nu mai este necesară verificarea aspectului dacă o astfel de practică este de asemenea contrară cerințelor diligenței profesionale în sensul articolului 5 alineatul (2) litera (a) din directiva menționată pentru ca aceasta să poată fi considerată în mod valabil ca fiind neloială și, prin urmare, să fie interzisă în temeiul articolului 5 alineatul (1) din aceeași directivă.